Planeta ANTI**-Becali

Redactor:
Nicu Bădescu
Planeta ANTI**-Becali
  • Publicat:
  • Actualizat:

Bannerele cu mesaje anti-Becali au ajuns din SUA până
într-o sumedenie de state europene
. Războiul dintre Gigi
Becali și suporterii Stelei nu dă semne că s-ar putea liniști.
Dimpotrivă, fanii roș-albaștri au împânzit lumea cu bannere
inscripționate cu mesaje împotriva finanțatorului.

Proteste în toată
țara

În ultima săptămână, conflictul dintre patron și suporteri a
escaladat. Vâlcea, Sălaj, Bihor, Vrancea, Prahova și Ialomița sunt
doar câteva dintre județele unde pe indicatoarele de la intrările
în localități au fost arborate mesaje de genul „Vinde Steaua” sau,
în special, „Ciobane, pleacă din Ghencea”. Totul a pornit însă din
București, acolo unde zilele trecute mai multe zone ale orașului au
fost inscripționate cu fel de fel de mesaje împotriva lui
Becali.

A depășit granițele Europei

Nici în afara țării nivelul de simpatie față de patronul stelist nu
este mai ridicat. Primul mesaj negativ la adresa lui Becali a
apărut cu ceva săptămâni în urmă, tocmai în Pennsylvania, la un
meci de soccer din campionatul american. De atunci, Bulgaria,
Irlanda, Olanda, Italia sau Spania au fost bifate și ele pe harta
țărilor care s-au aliniat la curentul anti-Becali. În plus, chiar
ieri, la BCR Romanian Open, turneul de tenis găzduit de țara
noastră, a apărut un mesaj de susținere a mișcării
suporterilor.

Se strâng și
semnături

Fanii Stelei nu s-au limitat doar la a afișa mesaje anti-Gigi sau
la manifestații de protest. Ei au demarat și o campanie pentru
strângerea de semnături pentru plecarea lui Becali din Ghencea.
Demersul, inițiat pe petiții.ro, a strâns deja câteva mii de
semnături.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an
Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM anunţă temperaturi în creştere
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM…
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Românca de 26 de ani care face plajă pe terasa apartamentului şi i-a înnebunit pe vecini. Soţul ei câştigă 450.000 de euro pe an
Românca de 26 de ani care face plajă pe terasa apartamentului şi i-a înnebunit pe vecini. Soţul ei câştigă 450.000…
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
A venit vestea cea mare pentru cei cu MAȘINI DIESEL. S-a întâmplat chiar astăzi, 17 MAI
A venit vestea cea mare pentru cei cu MAȘINI DIESEL. S-a întâmplat chiar astăzi, 17 MAI
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×